Sponzorizat de newsflash.ro
Un nou membru își face apariția oficială în familia Redmi 14. O familie în care avem deja modelul 14C, lansat luna trecută. Și în care cred vă vom mai avea parte de câteva lansări bune în viitorul apropiat. În ceea ce-l privește pe Xiaomi Redmi 14R, avem de-a face cu un mid-range cinstit care fără să impresioneze prin specificații tehnice, mizează pe un preț foarte atractiv de vânzare.
Dispozitivul este construit în jurul unui chipset Snapdragon 4 Gen 2 de la Qualcomm. Memoria RAM urcă până la 8 GB, iar capacitatea internă de stocare ajunge la 256 GB. Aceasta din urmă poate fi extinsă cu ajutorul unui card microSD cu până la 1 TB. Sistemul de operare este un Android 14 cu Hyper OS peste el.
Ecranul lui Xiaomi Redmi 14R este un IPS LCD cu diagonală de 6.88 inchi. Un panel cu rezoluție doar HD+, cu o rată de refresh de 120 Hz și cu o luminozitate de top de doar 600 niți.
În față avem un notch în formă de U, în care se ascunde o cameră selfie de 5 MP. Pe spate găsim un sistem dual-camera. Doar senzorul principal de 13 MP contează. Este ajutat de un auxiliar despre care nu există detalii. Cititorul de amprentă digitală este poziționat lateral.
Un acumulator cu capacitatea de 5160 mAh asigură autonomia. Poate fi încărcat cu până la 18W.
Xiaomi Redmi 14R vine în patru variante de culoare. Și în patru combinații posibile de memorii: 4 GB RAM + 128 GB, 6 GB RAM +128 GB, 8 GBRAM + 128 GB și 8 GB RAM + 256 GB. Prețurile, deocamdată valabile pentru piața din China, pleacă de la aproximativ 155 dolari și ajung până la 265 dolari.
via Xiaomi
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.mobzine.ro