Sponzorizat de newsflash.ro
Raionul Orhei este popular atât în țară, cât și peste hotarele Republicii Moldova. Este poate cel mai cunoscut de către turiști, dar și de băștinași, având în componență câteva zone pitorești în care, mai nou, se pot organiza cele mai diverse evenimente, de la off-road până la concerte în aer liber.
Cu o astfel de reputație, raionul Orhei nu a putut lipsi din lista celor vizitate de echipa DROOM BOON!
Prima oprire a prezentatorilor a fost la Vinăria Brănești. Aceasta este amenajată într-o veche mină de calcar, galeriile căreia se întind pe o distanță de 75 de km și sunt dispuse pe o suprafață de 75 de ha. Întreaga arhitectură este construită la adâncimea de 60 de metri!
A doua destinație a fost văile din Pohorniceni, un sat vecin cu orașul Orhei, pe la periferia căruia se varsă râul Răut. Ulterior itinerarul a trecut prin Mănăstirea Rupestră „Peștera” din Butuceni, cea bine cunoscută pentru poziționarea sa, fiind săpată în stâncă.
De la cele spirituale, călătoria a continuat spre conacul Balioz din Ivancea. Ce ar avea în comun cu Manuc Bei, aflați din dialogul nostru cu domnul Mihail Potoroacă, care a acceptat să ne fie ghid. Dacă nu ați știut despre această locație până acum, vă îndemnăm să o vizitați neapărat!
Pe final, Gabriela Cojocaru a demonstrat cum se poate genera, dar și ieși dintr-o încurcătură din afara asfaltului. Voluntarii de la Rescue 4×4 au fost receptivi și sunt gata să ajute nu doar în fața camerelor.
DROOM BOON va fi în emisie în fiecare duminică, de la ora 10:00, la TV8. În același timp, fiecare episod va fi publicat la fel duminică de la ora 11:00 pe canalul AutoBlog.MD de YouTube și bineînțeles pe site.
Realizarea acestui produs media a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Conținutul acestui material ține de responsabilitatea KREYON MEDIA și nu reflectă în mod necesar viziunea USAID sau a Guvernului SUA.
Articolul (video) DROOM BOON, episodul 5: Raionul Orhei are istorie nu doar la suprafață apare prima dată în Autoblog.md.
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe autoblog.md