Sponzorizat de newsflash.ro
Compania X a lui Elon Musk, fostă Twitter, este prima companie anchetată de UE în baza noilor norme europene din domeniul tehnologiei. Comisarul european Thierry Breton a anunțat joi deschiderea investigației, anunță Reuters.
X – prima companie anchetată de UE în baza DSA – FOTO Profimedia
Anterior, comisarul european Thieryy Breton reproșase platformelor de socializare Tik Tok și Meta că nu au făcut destule pentru combaterea răspândirii de informații false în urma atacului Hamas în Israel.
În contextul conflictului dintre Israel și Hamas, cele trei platforme au înregistrat o creștere a conținutului fals legată de acest subiect, platforma X fiind locul în care dezinformarea era cea mai răspândită, potrivit Reuters.
Legea serviciilor digitale (DSA), care a intrat în vigoare în noiembrie 2022, obligă platformele sociale și motoarele de căutare să combată conținutul ilegal și riscurile la adresa securității publice și să-și protejeze serviciile împotriva tehnicilor de manipulare. Amenzi în valoare de 6% din veniturile anuale ale unei companii pot fi date dacă această lege nu este respectată.
Tik Tok și Meta sunt și ele impulsionate să elimine conținutul ilegal și dăunător de pe platformele lor, pentru a se conforma legii serviciilor digitale. Acestea au 24 de ore pentru a comunica planurile de stopare a răspândirii acestor informații.
Platforma X cea mai folosită pentru a răspândi informații false
Ceo-ul platformei X/Twitter, Linda Yaccarino, afirma ieri că au fost șterse sute de conturi afiliate la Hamas și a luat măsuri pentru a elimina sau eticheta zeci de mii de conținuturi de la atac, în răspuns la scrisoarea lui Breton.
“Am trimis la @X o cerere oficială de informații, un prim pas în ancheta noastră pentru a determina conformitatea cu DSA“, spunea comisarul european Breton într-o postare pe X, fără a primi deocamdată un răspuns…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe adevarul.ro