Sponzorizat de newsflash.ro
Mașina poporului s-a ridicat la un nivel nemaivăzut. Test cu cel mai luxos model Volkswagen, Touareg facelift. Foto: Bogdan Paraschiv
O marcă născută cu aspirații cât se poate de lumești a ajuns să producă unele dintre cele mai sofisticate modele de lux de pe piață. Până în 2001, anul apariției opulentului Phaeton, Volkswagen nu mai cochetase cu segmentul de lux. I-a urmat, după câteva luni, prima generație Touareg, dar sedanul și-a păstrat permanent aura de vedetă a gamei VW, simbolizând ambiția CEO-ului Ferdinand Piech de a așeza marca poporului la masa aristocraților. Sigur, în cadrul Grupului deja exista Audi A8, care împlinea 7 ani la nașterea lui Phaeton, iar diferențierea celor două modele trebuia să fie foarte clară, pentru a nu se canibaliza.
Drept urmare, profitând de nișa lăsată de A8, care deja avea o înclinație spre dinamică, concurând cu Seria 7, echipa lui Piech a accentuat latura confortabilă a lui Phaeton, atacând Clasa S. Măcar la nivel declarativ, pentru că, în realitate, deși capacitatea de producție era de 20.000 de unități anual, în medie doar 6000 erau fabricate. Marea bubă era combinația dintre prețul comparabil cu al Clasei S și emblema asociată cu „mașina poporului“.
➡ Iată cum ar fi arătat a doua generație VW Phaeton! 💡
Altul a fost contextul la Touareg. Marele SUV a apărut în 2002, ca răspuns la lansarea modelelor Mercedes-Benz ML și BMW X5. Nu exista niciun Audi echivalent, deci modelul VW numit după populația războinică din Sahara era singurul SUV mare al Grupului, culegând laurii din prima clipă. Timp de 3 ani și 3 luni, adică până când avea să apară Q7, Touareg și-a creat o reputație remarcabilă, aducând sisteme de propulsie la care ML și X5 nici nu visau. Amintește-ți doar de W12-le de 6,0 l și de TDI-ul V10 de 5,0 l.
Ambele l-au ajutat să câștige o mulțime de premii în primii ani de viață, de la „Best Luxury SUV“ și „Best 4×4“, la „Cel mai puțin verde autoturism din America de Nord, în 2004“. Touareg șoca, fiind deopotrivă minunat și revoltător și izbutind astfel să deschidă calea succesului pentru marca poporului în segmentul premium. Dar lumea a evoluat pe nesimțite (sau, după unii, a involuat), iar motoarele mari au dispărut treptat, fiind înlocuite de unele mai mici, asistate de propulsoare electrice, mecanica s-a transformat în electronică, iar cadranele analogice, în ecrane.
Și uite unde s-a ajuns, la minunăția asta din poze. Este faceliftul generației a treia, care a renunțat la inimile cu 12, 10 și chiar 8 cilindri și care vine exclusiv cu motoare V6, unele fără electrificare, altele (cum e cazul mașinii mele) sprijinite de electricitate la greu. Să mă opresc din divagat și să trec la subiect: ce-a primit în plus la faceliftul din 2023 cel mai vechi model din gama VW, lansat în 2018?
➡ Volkswagen a introdus ChatGPT în mașinile sale 💡
La…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.autoexpert.ro