Sponzorizat de newsflash.ro
Între cele sfinte și blasfemie nu e decât o ață. O dungă trasă între cablul de încărcare și pompa de benzină. Un spațiu între un i și un M. Iar i5 M60-ul patinează suav de-a stânga și de-a dreapta liniei, cu ochii-nchiși și mâinile la spate, cu grația legendarului campion Nathan Chen, făcându-te să te întrebi continuu: „Doamne, ce-i cu M-ul ăsta?“ Foto: Bogdan Paraschiv, BMW
M5 a lepădat toții dracii pe țeava de eșapament (ptiu, iartă-mă, Doamne), a aruncat tot sistemul de evacuare cât colo, și-a schimbat numele în i5 M60, și acum îi curg prin vene cei mai sfinți electroni. Dar exorcizarea asta a durat două generații, că așa cer canoanele sfintei Comisii Europene. Însă, până să-și bage clericii de la Bruxelles sutanele-n viața modelului, necuratul și-a făcut de cap sub capota lui.
Totul a început în 1984, cu generația E28, al cărei motor natural aspirat, cu șase cilindri în linie, de 3,5 litri dezvolta 286 CP și transforma M5-ul în cel mai rapid sedan din lume. Era asamblat manual în uzina din Preussenstrasse, München, iar succesul de care s-a bucurat a împins compania să extindă producția, determinându-i pe posesorii din SUA să se alieze și să acționeze BMW în instanță, câștigând procesul și, odată cu el, câte 4000 de dolari, în 1993. Pe scurt, BMW scria în broșură că va produce 500 de exemplare și a sfârșit prin a asambla 2191, stârnind furia celor care-și doreau un model rarisim.
O mină de aur
Bavarezii au priceput, deci, că sedanul pe care-l produc are un potențial imens și au evitat să mai dea date de producție la a doua generație, E34, lansată în 1988. Mai mult, au pompat gărgăunii și asupra versiunii break. Motorul S38B36 era o evoluție a celui de la E28, dezvolta 315 CP la 6900 rpm și accelera mașina până la 100 km/h în 6,3 s. La finalul anului 1991, propulsorul a fost modificat profund, prin creșterea alezajului, cursei, raportului de comprimare, modificarea aprinderii (care primea bobine de inducție individuale pe fiecare cilindru) etc., căpătând numele de S38B38. Puterea creștea la 340 CP, iar accelerația 0–100 km/h dura 5,9 s. Au fost produse 12.254 de unități, de aproape șase ori mai multe decât cele din generația E28.
Următoarele două generații au „decolat“, fiind de departe cele mai nebune din istoria modelului. În 1998, E39 venea cu motor atmosferic V8 de 4,9 litri, probabil cea mai musculoasă configurație din istoria automobilului. Unitatea botezată S62 dezvolta 400 de cai și permitea accelerarea până la 100 km în 5,3 s. Era primul M5 cu brațe din aluminiu în față și suspensie multilink în spate. În total, 20.482 de exemplare au fost vândute, chiar dacă BMW renunțase la versiunea break.
Apogeul era atins în 2005, odată cu primul V10 din istorie montat pe un sedan, S85-ul natural aspirat al lui E60. Suta în 4,7 secunde, 8 minute și 13 secunde pe Nürburgring și…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.autoexpert.ro