Sponzorizat de newsflash.ro
Un nou record pentru James Webb: telescopul spaţial a observat cea mai îndepărtată galaxie detectată vreodată, care a existat la doar 290 de milioane de ani după Big Bang. Strălucirea sa i-a uimit pe oamenii de ştiinţă dintr-o echipă internaţională.
Galaxia prezintă particularităţi care au “implicaţii profunde” pentru înţelegerea de către cercetători a vârstelor timpurii ale Universului, a anunţat NASA.
Denumită JADES-GS-z14-0, ea “nu este tipul de galaxie prezisă de modelele teoretice şi simulările informatice pentru tinereţea Universului”, au declarat într-un comunicat doi cercetători implicaţi în această descoperire, Stefano Carniani şi Kevin Hainline.
“Cum a putut natura să creeze o galaxie atât de luminoasă, de masivă şi de mare în mai puţin de 300 de milioane de ani?”, s-au întrebat ei.
Kevin Hainline, cercetător la Universitatea Arizona din Statele Unite, a spus că a sărit de pe scaun în momentul în care i-a parvenit confirmarea distanţei la care se află acea galaxie.
“Dacă Universul ar fi un film de două ore, această galaxie datează din primele sale două minute şi jumătate”, a explicat el într-o înregistrare video publicată pe reţelele de socializare.
Însă ea este “extrem de ciudată”, a adăugat el. “Este foarte strălucitoare, destul de mare, ar putea conţine dovezi ale prezenţei oxigenului şi, ţinând cont de mărimea regiunii pe care am explorat-o pentru a o descoperi, am putea găsi multe alte lucruri acolo”, a mai spus cercetătorul american.
În astronomie, a vedea la mare depărtare înseamnă să te întorci în timp. De exemplu, lumina Soarelui are nevoie de opt minute pentru a ajunge la noi şi, aşadar, oamenii o văd aşa cum era ea în urmă cu opt minute. Privind cât mai departe posibil în Univers, cercetătorii pot să vadă în acest fel diverse corpuri cereşti aşa cum erau ele în urmă cu miliarde de ani, scrie Agerpres.
Însă lumina emisă de obiectele foarte îndepărtate s-a alungit până să ajungă la noi şi “s-a înroşit” pe traseu, trecând într-o lungime de undă care este invizibilă cu ochiul liber: infraroşu.
Particularitatea telescopului James Webb, a cărui misiune principală este de a explora Universul tânăr, este că funcţionează doar în infraroşu.
Record de doborât
După lansarea sa din decembrie 2021, telescopul James Webb a observat deja galaxia care era declarată până atunci ca fiind cea mai îndepărtată, JADES-GS-z13-o, ce datează de la 320 de milioane de ani după Big Bang.
Noul anunţ a doborât astfel precedentul record.
Lumina noii galaxii a avut nevoie de peste 13,5 miliarde de ani pentru a…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.digi-world.tv