Sponzorizat de newsflash.ro
Dacă ajungeți în situația în care numai puteți controla (din rotița sistemului infotainment) interfața Waze, Here WeGo sau altor aplicații de navigație din Apple CarPlay pe iOS 18, rezolvarea e destul de simplă. Am observat că după ce am umblat prin setările aplicației Maps din iOS 18 ca să modific nivelul de sunet și notificările (care oricum nu merg cum trebuie), nu am mai putut să controlez nicio altă aplicație de navigație din CarPlay.
Pe o Mazda 6, model 2019, m-am trezit în situația în care lansam Waze (sau Here WeGo) și nu mai puteam să controlez nimic pe ecran (touch-ul mergea, dar asta se întâmplă doar în modul Parking pe Mazda, altfel este dezactivat) prin intermediul rotiței de control. Singurul mod în care puteam să preiau controlul era să ies din Waze, Google Maps sau Here WeGo.
Am observat că doar Apple Maps mai răspundea la comenzi și asta m-a dus cu gândul la faptul că modificarea setărilor de pe telefon (iPhone 14 Pro) a modificat și ceva elemente de prioritizare în CarPlay. În ciuda faptului că am (re)schimbat setările Apple Maps, nu am reușit să îi schimb comportamentul.
Singura soluție care a mers a fost să șterg Apple Maps – clic pe icon și apoi Delete App din meniul contextual. Apoi un restart al telefonului și am avut din nou Waze, Google Maps și Here WeGo funcționale, controlabile din rotița sistemului infotainment.
Am citit că și alții ar mai fi avut probleme similare cu iOS 18 și versiunile noi de 18.1 beta și pentru moment nu am găsit altă rezolvare. Dacă voi găsiți altă soluție, m-aș bucura să o aflu.
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.mobzine.ro