Sponzorizat de newsflash.ro
Francezii l-au lansat ”cu pompă”, ca primul SUV-coupe accesibil. Acum, mânați de vânzările mari obținute de versiunea cea mai bine echipată, îl rafinează și mai mult. Iată ce aduce nou Renault Arkana model 2024.
În segmentul C (al modelelor compacte), e o pâine bună de mâncat. Vânzările se situează la cote înalte, mai ales dacă ne referim la SUV-uri. Astfel, Renault joacă în această clasă cu trei modele, crossoveruri sau SUV-uri. Megane E-Tech este cel mai mic dintre ele, Arkana – cel mai șarmant, iar Austral cel mai convențional, înlocuindu-l pe Kadjar.
Practic, cei trei reprezentanți și-au împărțit nișele într-un mod ideal, evitând să se canibalizeze. Primul e electric, al doilea – coupe, al treilea SUV pursânge. Nu ai cun să-ți dorești ceva anume în segmentul compactelor și Renault să nu-ți poată oferi.
Cel mai vechi dintre ele, coupe-ul Arkana, datează din septembrie 2020. Astfel, deși mai putea fi vândut așa, Renault a decis să-l retușeze după nici 3 ani. Deci, ce aduce nou Renault Arkana model 2024?
Esprit Alpine ia locul lui E-Tech Engineered
În primul rând, o nouă versiune de top, pentru a fi încadrat mai bine în gamă. Se pune mare preț pe cel mai bine echipat Arkana, pentru că, până acum, 53% dintre exemplarele comercializate în Europa i-au aparținut. Adică, inițial, versiunii R.S. Line, apoi celei E-Tech Engineered. Legat de propulsii, cea mai cerută a fost full hybridul de 145 CP (63% din total).
Citește pe autoexpert.ro ➡ Ghid de achiziție Renault Arkana 💡
Noua versiune de top se numește – cum altfel – Esprit Alpine. A fost introdusă în gamă pe Austral, și preluată recent de Clio. La Arkana, se evidențiază prin lamela gri din bara de protecție față (în culoarea caroseriei la echiparea intermediară, Techno), prin elementele negre glossy din zona inferioară, prin jantele de 19 inchi nou desenate și printr-un eleron montat pe hayon.
La interior, Esprit Alpine este garnisit cu tapițerie mixtă Eco Tep provenită din surse sustenabile în proporție de 10% și Alcantara pe suprafețe mai mari decât la fosta versiune, E-Tech Engineered. Accente albastre la cusături și pe centurile de siguranță, precum și sigla Alpine sunt prezente în habitaclu. Pe fețele de uși și pe volan, cusăturile au culorile drapelului Franței. Bordul este placat în zona pasagerului cu un material dur, cu aspect de ardezie (o rocă sedimentară). Maneta schimbătorului este de tip e-shifter.
Renault Arkana model 2024 – modificări în toată gama
Însă indiferent de echiparea aleasă, Arkana aduce noi elemente de design. O bandă lucioasă unește farurile, iar în mijlocul său se află sigla Renault. Grila frontală are un efect 3D pronunțat, și este de culoare neagră, Satin Chrome sau Black Chrome, în funcție de echipare. Apropo, sunt trei echipări disponibile în gamă: Evolution, Techno și Esprit Alpine.
În spate,…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.autoexpert.ro