Sponzorizat de newsflash.ro
Când am pornit Pacific Drive, parcă am terminat de citit Picnic la marginea drumului, cartea capodoperă a fraților Arkadi și Boris Strugațki. De fapt, până să pun mâna pe carte, luam Almanahul Anticipația, iar acolo era publicată nuvela. Țin minte și acum că erau imagini din filmul STALKER, Călăuza, incredibila peliculă a lui Tarkovski, care s-a inspirat din povestea fraților Strugațki.
Fix așa este atmosfera din Pacific Drive, doar că acum ești cu o mașină și nici tu nu știi cum ai ajuns într-o zonă distopică, plină de anomalii. Pacific Drive este un survival, cu elemente de roguelike, în care nu conduci vreo Tesla sau Mercedes, ci o răpciugă, o căzătură de mașină, care ar face Dacia 1100 sau Trabantul autoturismele anului 2024 și până în 2050. Rareori am jucat un titlu în care conduci un autovehicul, dar și simți teama la fiecare pas.
Un gameplay surprinzător
Încă de la începutul jocului simți că ai de a face cu fenomene paranormale, că ești într-un univers distopic, unde auzi doar stația radio, sfaturile venite de la o femeie și întâlnești manechine în zonele cu anomalii. Ești singur și nu te aude nimeni, oarecum ca în Alien, te întrebi dacă nu cumva ai de-a face cu un univers extraterestru, însă constați că sunt doar anomalii, nimic altceva. Dar suficient încât să faci vreo prostie, să se aleagă praful și să o iei de la capăt.
Mi se spune prin stația radio că pentru upgrade-uri trebuie să iau niște globuri fixate în ceva ciudățenii, pe care nu le vezi nici la Botoșani, dar nici în Area 51. Nimic mai simplu, iau globul, mă teleportez printr-o poartă, unesc frumos, cu triangulație, și mă bucur. La al doilea glob, ce să crezi? Cum îl iau, deodată mă distrug anomaliile, îmi fac mașina praf încât, ajuns la garaj cu 5 la viață (din 100), vederea încețoșată, dau o înjurătură românească, evident, legată de glob.
Știu că tot ce am făcut până acum…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.go4games.ro