Inelele lui Saturn îşi ascund vârsta reală

Inelele planetei Saturn ar putea să nu fie chiar atât de tinere, culoarea lor proaspătă rezultând dintr-un mecanism care le împiedică să devină maronii din cauza poluării cu micrometeoriţi, potrivit unui studiu publicat luni.

Saturn, un gigant gazos, s-a născut împreună cu celelalte planete din Sistemul Solar în urmă cu mai bine de patru miliarde de ani. Cu toate acestea, studii recente sugerează că inelele sale au o vechime de numai 100 de milioane până la 400 de milioane de ani, potrivit cercetării publicate în revista Nature Geoscience.

Estimările se bazează în special pe observaţia că inelele planetei Saturn îşi păstrează un grad ridicat de reflexie, chiar dacă sunt bombardate constant de micrometeoriţi care ar trebui să le ştirbească în cele din urmă strălucirea.

Acel “bombardament” a fost măsurat cu precizie de sonda spaţială Cassini-Huygens, care a petrecut treisprezece ani pe orbita planetei Saturn, până în 2017. În ciuda acestui fapt, oamenii de ştiinţă cunosc încă foarte puţine lucruri despre inelele lui Saturn.

Observate încă din secolul al XVII-lea de astronomul olandez Huygens, după Galileo, ele formează un disc subţire, alcătuit în principal din gheaţă de apă şi câteva minerale, şi se extind în mai multe inele situate la distanţe de până la aproximativ 80.000 de kilometri de corpul acestei planete.

“Una dintre principalele concluzii ale misiunii Cassini este că inelele ar trebui să fie tinere, deoarece nu par foarte poluate”, a declarat Gustavo Madeira, post-doctorand la Institutul de Fizică a Pământului din Paris şi coautor al studiului, transmite AFP, citată de Agerpres.

De aici şi acea nuanţă predominant galben-cenuşie, despre care se crede că reflectă faptul că inelele “acreţionează”, după cum spun astronomii, o cantitate mare de micrometeoriţi care murdăresc gheaţa originală.

Tinereţe veşnică

Însă studiul coordonat de Ryuki Hyodo, cercetător la Institutul de Ştiinţe din Tokyo, sugerează că “tinereţea aparentă a inelelor lui Saturn rezultă dintr-o rezistenţă la poluare, mai degrabă decât să indice o vârstă tânără de formare”.

Modelul dezvoltat de cercetătorul nipon simulează impactul micrometeoriţilor asupra bucăţilor de gheaţă sau de siliciu din inele.

În acest scenariu, viteza particulelor este de obicei de 30 km/s, adică peste 100.000 km/h. Impactul ar elibera atunci suficientă energie pentru a vaporiza micrometeoritul şi o parte din ţinta sa.

În ceea ce priveşte nanoparticulele rezultate în urma impactului, acestea ar fi evacuate sub impulsul câmpului magnetic al planetei, apoi capturate în atmosfera acesteia sau eliberate în spaţiu.

Acest fenomen ar proteja inelele de poluarea cu micrometeoriţi şi le-ar oferi un fel de tinereţe veşnică.

Problema rămâne că “de exemplu, nu cunoaştem compoziţia iniţială a inelelor…