Sponzorizat de newsflash.ro
Honor Magic7 Pro este flagship-ul pentru 2025 al companiei chineze. Și este foarte aproape de momentul apariției oficiale. Drept dovadă, telefonul adună certificări (necesare pentru vânzarea telefonului) pe bandă rulantă. Contează mai puțin ce fel de certificări. Important este că unele dintre ele sunt pentru piețele europene.
Dincolo de acestea, telefonul a lăsat la vedere câteva specificații tehnice. Unele dintre ele în urma unor teste benchmark prin care a trecut.
Am aflat astfel că dispozitivul se va baza pe chipset-ul de top Snapdragon 8 Elite de la Qualcomm. Unitatea testată a fost echipată cu 12 GB de memorie RAM. Dar sunt convins că Honor Magic7 Pro va avea și alte opțiuni de memorie RAM, mai atractive decât acest 12 GB. De altfel, combinația de memorii de top va avea 16 GB de RAM și stocare internă de 1 TB.
Sistemul de operare rulat a fost un Android 15, peste care a funcționat interfața proprietară Magic OS 9.0
Telefonul va avea două camere foto de 50 MP pe spate, una wide și una ultrawide, plus un senzor telephoto de tip periscop, de 200 MP. Camera selfie este tot de 50 MP.
Bateria lui Honor Magic7 Pro va avea o capacitate de 5850 mAh și se va încărca cu 100W.
via GSM Arena
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.mobzine.ro