Sponzorizat de newsflash.ro
Sunt tot mai frecvente zvonurile care spun că Google Pixel 9a va fi lansat oficial ceva mai repede decât generațiile anterioare. Predecesorul 8a a văzut lumina zile în luna mai a acestui an, în cadrul evenimentului Google I/O. Noua generație însă va fi prezentată publicului undeva în luna martie a anului viitor. Și se pare că acesta va fi noul calendar de acum încolo pentru modelul cel mai accesibil al fiecărei serii de Pixel-uri.
Se pare că factorii de decizie au decis un fel de reorganizare a ciclurilor de apariție pentru principalele dispozitive mobile ale companiei. Se pare că și în ceea ce privește sistemul de operare Android vom avea o reașezare a termenelor de apariție. Android 16, de exemplu, ar trebui să fie lansat undeva în luna iunie a anului viitor.
Revenind la Google Pixel 9a, deși mai este ceva vreme până când își va face apariția oficială, avem deja niște fotografii generate pe calculator care ne înfățișează dispozitivul mid-range. Principala modificare se va regăsi la nivel de modul foto. Acolo unde avem o formă ovală ceva mai discretă. Și care abia mai iese în relief în comparație cu suprafața spate a telefonului. Parcă și muchiile laterale sunt ceva mai plate.
În poze se mai vede un orificiu pentru camera selfie. Butonul de pornire lasă să se înțeleagă că cititorul de amprentă digitală va fi integrat sub display.
Google Pixel 9a se va lansa direct cu Android 15. Compania va oferi și aici șapte ani de suport pe partea de sistem de operare și patch-uri de securitate. Chipset-ul va fi același Tensor G4 ca la toată seria Pixel 9.
via GSM Arena
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.mobzine.ro