Sponzorizat de newsflash.ro
Echipele Italiei, la masculin, și Spaniei, la feminin, au câștigat aurul la Motocrosul Națiunilor Europene, iar România, care a participat cu câte două echipe, a încheiat pe locurile 5 și 8, la masculin, și pe 6 și 8 la feminin.
După Campionatul Mondial de Motocros pentru Juniori, organizat anul trecut în România, circuitul TCS Racing Park a fost și gazda luptei pentru titlurile europene pe națiuni, la masculin și feminin, în Motocrosul Națiunilor Europene.
După startul festiv de vineri, desfășurat la Promenada Mall, sâmbătă și duminică au fost două zile pline de spectacol pe circuitul TCS Racing Park, cei mai buni piloți de motocros din Europa luptându-se pentru titlul european pe națiuni. La start au fost 64 de piloți din 15 țări, România participând cu câte două loturi, atât la masculin, cât și la feminin.
La masculin au concurat 44 de piloți din Bulgaria, Croația, Franța, Grecia, Israel, Italia, Polonia, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina și România, iar după calificările de sâmbătă a fost foarte clar că lupta pentru titlu se va da între echipele Italiei, Franței, campioana din 2022, și Spaniei.
Echipa România 1, cu Eross Koppany, Mihnea Andrei Banu, Sami Alexandru Dumitru și Vlad Ștefan Stoichițu în lot, a fost pe locul 6, după cursele de calificare la clasele 85cc, 125cc și 250cc, iar echipa România 2, cu Dennis Ștefan Hăbeanu, Tudor Ștefănescu, Daniel Marian și David Andrei Șenchea, s-a clasat pe locul 8.
Duminică, lupta pentru locurile de pe podium a fost una extrem de strânsă, Italia reușind să obțină aurul, în special prin performanțele lui Andrea Uccellini, la clasa 85cc, care împreună cu Francesco Bellei, David Cracco și Nicolo Alvisi au învins naționala Franței, campioana din 2022, și Spania, la o diferență de doar 3, respectiv 11 puncte.
Și pentru România, cele mai bune rezultate au fost tot cele de la clasa 85cc, unde Sami Alexandru Dumitru a terminat ambele curse pe locul 7. Echipa România 1 a reușit astfel o performanță excelentă și a terminat pe locul 5 în clasamentul pe națiuni, iar lotul România 2 s-a clasat pe locul 8.
În competiția feminină, 20 de fete, reprezentând Cehia, Franța, Germania, Italia, Lituania, Polonia, Spania, Ucraina și România, s-au luptat pentru aurul european. Echipa Spaniei, campioana din 2022, și-a confirmat statutul de favorită încă din calificări și a reușit să-și apere titlul în duelul cu echipele Germaniei și Franței, care au completat podiumul.
România a avut două echipe la start, iar Ștefania Băncilă și Aida Ioana Cojanu (România 1) au terminat pe locul 6, în timp ce Maya Elena Cojanu și Iulia Hașu (România 2) s-a clasat pe locul 8.
“Sunt foarte mândru de performanța sportivilor români în duelul cu cei mai buni piloți din Europa. Echipele României au terminat în primele 5, la masculin, și primele 6, la feminin, ceea ce reprezintă un rezultat excelent pentru…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe autostiri.ro