Sponzorizat de newsflash.ro
Un medic gastroenterolog din California, Statele Unite ale Americii, a lansat un semnal de alarmă pentru persoanele care obișnuiesc să includă banane în smoothie-urile pe care și le pregătesc.
Într-un videoclip postat pe TikTok, dr. Saurabh Sethi susține că bananele nu ar trebui să se regăsească în smoothie-uri și a dezvăluit trei motive pentru care acestea fac mai mult rău decât bine pentru sănătate.
@doctorsethimd . ❤️ #smoothie #guthealth ♬ original sound – Doctor Sethi ⚡️
„Văd frecvent că cei mai mulți dintre pacienții mei fac această greșeală”, și-a început el videoclipul, adăugând: „Adăugarea unor banane în smoothie-uri poate face mai mult rău decât bine!”
Medicul Sethi a explicat că bananele pot conține cantități mari de polifenol oxidază, care atunci când amestecate cu alte fructe pot reduce nivelul de flavonoli benefici pentru sănătate.
Flavonolii, care se găsesc în afine, căpșuni, zmeură și alte ingrediente comune din smoothie-uri, s-au dovedit a fi eficienți în menținerea sănătății inimii și a creierului, reducând inflamațiile și normalizând tensiunea arterială.
Un studiu din 2023, publicat în jurnalul Food & Function, a arătat că adăugarea unei banane într-un smoothie de fructe de pădure a redus cantitatea de flavonoli cu 84% comparativ cu un grup de control.
„Bananele pot reduce beneficiile antioxidanților din alte fructe”, a subliniat Sethi.
Totodată, el a explicat că bananele complet coapte cresc cantitatea de carbohidrați din smoothie-uri, ceea ce poate duce la creșteri bruște ale nivelului de zahăr din sânge, care poate duce la apariția diabetului de tip 2.
„Deși sunt fructe sănătoase, bananele au un conținut destul de ridicat de carbohidrați și zahăr, ceea ce poate determina creșterea glicemiei”, scrie dieteticianul înregistrat Helen West pentru Healthline.
Conform sursei citate, 126 de grame de banane conțin 29 de grame de carbohidrați și 112 calorii.
West a subliniat, de asemenea, că bananele verzi, necoapte, conțin mai puțin zahăr decât bananele galbene, coapte. Totuși, cele două tipuri de banane au un conținut similar de calorii.
„Bananele conțin calorii dense spre deosebire de alte fructe, iar adăugarea lor în smoothie-uri poate crește numărul de calorii. Dacă îți dorești să slăbești, atunci ar fi cazul să renunți la adăugarea acestui ingredient popular”, a subliniat Sethi.
De cealaltă parte, alți nutriționiști subliniază că bananele ar putea fi consumate cu moderație, simple, fiind o sursă excelentă de fibre, potasiu, magneziu, vitamina B6, vitamina C și alți nutrienți importanți.
„Nu s-a îngrășat nimeni și nu a făcut nimeni diabet din cauza bananelor”, a declarat Jessica D. Bihuniak, asistent universitar la NYU Steinhardt School of Culture, Education, and Human Development, potrivit…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.digi-world.tv