Sponzorizat de newsflash.ro
Câte informații poate reține creierul? Creierul poate reține de aproape 10 ori mai multe informații decât s-a crezut anterior, conform unui nou studiu.
Similar cu calculatoarele, stocarea memoriei în creier este măsurată în „biți”, iar numărul de biți pe care îi poate reține aceasta depinde de conexiunile dintre neuroni, cunoscute sub numele de sinapse. În trecut, oamenii de știință credeau că sinapsele au dimensiuni și forțe limitate, ceea ce restricționa capacitatea de stocare a creierului. Totuși, această teorie a fost contestată în ultimii ani, iar noul studiu susține ideea că creierul poate reține de 10 ori mai mult decât se credea inițial.
În noul studiu, cercetătorii au dezvoltat o metodă foarte precisă pentru a evalua forța conexiunilor dintre neuroni într-o parte a creierului unui șobolan. Aceste sinapse formează baza învățării și a memoriei, deoarece celulele creierului comunică în aceste puncte, stocând și partajând astfel informații.
Înțelegând mai precis modul în care sinapsele se întăresc sau slăbesc și cu cât, oamenii de știință au cuantificat mai precis câte informații poate reține creierul.
Analiza, publicată în jurnalul Neural Computation, demonstrează modul în care această nouă metodă ar putea crește înțelegerea asupra învățării, dar și asupra îmbătrânirii și a bolilor care erodează conexiunile din creier.
Câte informații poate reține creierul? Cum se realizează acest lucru?
„Aceste abordări ating esența capacității de procesare a informațiilor a circuitelor neuronale. A putea estima cât de multe informații pot fi potențial reprezentate este un pas important spre înțelegerea capacității creierului de a realiza calcule complexe”, a spus Jai Yu, profesor asistent de neurofiziologie la Universitatea din Chicago (SUA).
În creierul uman există mai mult de 100 de trilioane de sinapse între neuroni. Mesagerii chimici sunt lansați prin aceste sinapse, facilitând transferul de informații prin creier. Pe măsură ce învățăm, crește transferul de informații prin anumite sinapse. Această „întărire” a sinapselor ne permite să reținem noile informații. În general, sinapsele se întăresc sau se slăbesc în funcție de cât de activi sunt neuronii lor constitutivi, un fenomen numit plasticitate sinaptică.
Totuși, pe măsură ce îmbătrânim sau dezvoltăm boli neurologice, cum ar fi Alzheimer, sinapsele noastre devin mai puțin active și astfel se slăbesc, reducând performanțele cognitive și capacitatea de a stoca și recupera amintiri, explică Live Science.
Cum a fost măsurată capacitatea de stocare a creierului?
Oamenii de știință pot măsura forța sinapselor examinând caracteristicile lor fizice. De asemenea, mesajele trimise de un neuron vor activa uneori o pereche de sinapse, iar oamenii de știință pot folosi aceste…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.descopera.ro