Sponzorizat de newsflash.ro
Beniamin Mincu este CEO MultiversX și va participa, în perioada 19-21 oct va avea loc la București a doua ediție xDay, una dintre cele mai mari conferințe din Europa despre Web3, AI și Metaverse, unde se reunesc lideri și inovatori pentru a dezvolta tehnologii emergente. Redacția Playtech a discutat cu acesta despre ce înseamnă această conferință, la ce să se aștepte participanții și, evident, cum va arăta viitorul în materie de blockchain, AI și metavers.
Playtech: Povestește-mi despre cum a luat naștere Elrond Network, dar și despre lansarea aplicației Maiar (xPortal) și cum funcționează, mai exact.
Beniamin Mincu: Implicați fiind încă de la începuturile tehnologiei, am observat cum limitările iterațiilor existente au început să apară odată cu venirea unui număr mai mare de utilizatori în ecosistem. Ca urmare, ne-am dat seama la scurt timp că potențialul tehnologiei nu ar putea fi exploatat la maxim în forma curentă. Imediat după aceea, eu și fratele meu, Lucian, am ajutat câteva startup-uri blockchain cu potențial în faza incipientă, atât cu finanțare, cât și cu know-how-ul dobândit de-a lungul anilor, dar direcția luată de către aceștia era în mare parte focusată pe termen scurt și pe un impact minim.
De aici, a luat naștere Elrond și mai târziu MultiversX, când ne-am hotărât să formăm o echipă cu ajutorul căreia putem livra o arhitectură blockchain care poate duce lucrurile la următorul nivel, printr-o îmbunătățire cumulativă de 1000x în putere de procesare și viteză de execuție.
Vezi și Românul care și-a creat propria monedă, incredibil de bogat: cum a reușit
Fast forward la vremuri mai recente, după multe challenge-uri, acum toată tehnologia și infrastructura este live și găzduiește sute de startup-uri și milioane de utilizatori. Pe lângă acestea, am construit și un set de produse pentru a simplifica accesul la tehnologie…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe playtech.ro