Sponzorizat de newsflash.ro
La bordul Vega s-au aflat în principal satelitul optic de observaţie de înaltă rezoluţie Theos-2, al Agenţiei thailandeze de dezvoltare în geoinformatică şi tehnologii spaţiale. Și satelitul ştiinţific Formosat-7R/Triton de la Agenţia Spaţială din Taiwan (Tasa). Satelitul e echipat cu un sistem de colectare a semnalelor de la suprafaţa mării pentru detectarea taifunurilor.
Aceşti doi pasageri principali au părăsit racheta la 54 de minute după ce lansatorul a decolat pentru a intra pe o orbită heliosincronă.
Apoi, la „ oră şi 43 de minute după lansare, celelalte zece dispozitive aflate la bord au fost plasate pe orbita joasă. Aceştia sunt CubeSat, „sateliţi mici, foarte inovatori”, după cum a declarat şeful Arianespace, Stéphane Israel.
A 23-a misiune pentru familia lansatoarelor Vega – prima a avut loc în 2012 – fusese iniţial planificată pentru vineri. Însă lansarea a fost anulată în ultimul moment. Din cauza unei măsurători uşor superioare pragului maxim în timpul numărătorii inverse finale, secvenţa de lansare a fost întreruptă. Duminică, însă, racheta Vega a fost lansată cu succes.
E ultima lansare spațială pentru Europa din 2023
Această e a 3-a şi ultima lansare din 2023 de la Centrul Spaţial Kourou. Marchează sfârşitul unui an dificil pentru programul spaţial european. După încheierea carierei lansatorului Ariane 5, în iulie, întârzierile în punerea în funcţiune a rachetei Ariane 6 şi suspendarea programului Vega-C după eşecul zborului comercial inaugural, în decembrie 2022.
Racheta dezvoltată de italienii de la Avio, un lansator mai puternic în comparaţie cu Vega, va rămâne la sol până în al patrulea trimestru al anului 2024, a anunţat la 2 octombrie Agenţia Spaţială Europeană (ESA). Astfel, racheta Vega a fost…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe useit.ro