Sponzorizat de newsflash.ro
Ryanair (RYA) și Wizz Air vor fi principalele companii din industria aeronautică afectate de noua reglementare europeană privind bagajele ce este posibil să fie adoptată de către Parlamentul European. Ce-i drept, mai toate companiile au diverse condiții și restricții de bagaje de care ne-am lovit cu toții atunci când am achiziționat bilete de avion.
În sesiunea de miercuri a Parlamentului European a fost adoptată o rezoluție prin care solicită Comisiei Europene adoptarea unei legislații privind drepturile pasagerilor prin care să se asigure standarde uniforme pentru dimensiunea și prețul bagajelor de mână. Parlamentarii au subliniat că diferitele politici ale companiilor aeriene au ca rezultat taxe ascunse și îngreunează comparațiile de prețuri pentru pasageri ca să nu mai vorbim de cei care călătoresc cu două companii diferite și trebuie să fie atenți la dimensiunile bagajelor pentru a nu fi suprataxați la aeroport.
De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că transportatorii aerieni nu pot percepe legal o suprataxă pentru bagajele de mână „cu condiția ca acest bagaj să îndeplinească cerințe rezonabile privind dimensiunile și greutatea și să respecte cerințele de securitate”.
Cum Ryanair are o cotă mare de venituri din servicii auxiliare, inclusiv taxe de bagaje, cel mai probabil vom avea o creștere a prețurilor biletelor de avion dacă va fi adoptată această nouă reglementare. Și așa practic companiile de low-cost nu prea mai sunt atât de ieftine în ultimul timp, dar asta în comparație cu prețurile din anii pre-pandemici căci prețuri de 500 de euro per bilet cum practică companiile de linie sunt deja prohibitive..
Venituri și profit excelent în primăvară pentru Ryanair
Ultimele rezultatele financiare ale Ryanair, aferente trimestrului aprilie-iunie, au fost excelente cu venituri de 3,65 miliarde de euro, în creștere cu 40% și cu un profit de 663 milioane de euro….
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe zonait.ro