Sponzorizat de newsflash.ro
Designul exterior și indicativul Mazda 6e ne spun că avem de-a face cu o succesiune directă a ultimei generații din seria Mazda 6, în timp ce trecerea totală de la propulsia de tip ICE/tracțiune față la sistem de propulsie BEV/tracțiune spate nu spune că a fost total schimbat profilul de clientelă pe care îl vizează Mazda 6e. Deci, gata cu mârâitul incisiv al motoarelor cu benzină aspirate pe care le puteai „urca’ mult în ture, bun venit pentru liniștea electromobilității! Nu-i așa că-i minunat?
Noua generație a sedanurilor de clasă medie de la Mazda, numită Mazda 6e, ne aduce în fața unei exemplificări auto a proverbului cu vulpea, care preferă să spună că „strugurii sunt acri!’ deoarece aceștia se află într-un loc inaccesibil, unde nu poate să ajungă la ei. Tot ca în proverb, destui producători europeni preferă să spună că sedanurile de clasă medie sunt o categorie depășită de cerințele noilor vremuri și sunt pe cale să renunțe sau au renunțat deja la abordarea sa. Vom numi numai câteva mărci europene care nu mai sunt prezente în clasă, deși au avut serii remarcabile de modele „sedan mediu’ în trecutul mai mult sau mai puțin apropiat: Opel, Ford, Lancia, Fiat, Renault, Seat (acutuală Cupra), VW.
Mazda 6e ne demonstrează că marca din Hiroshima a preferat să își transforme în manieră originală abordarea decât să meargă pe ideea că „oamenii nu mai vor sedanuri de clasă medie’. Pe standul Mazda din cardul Salonului Auto de la Bruxelles poate fi acum admirată materializarea acestei demonstrații. În continuare, stilul pe care mizează seria Mazda din clasa medie de duce la ideea unei tratări cu caracter premium-dinamic, de genul celei întâlnite pe la Alfa Romeo sau Jaguar.
Mazda6e oferă două opțiuni de motorizare, adaptate diferitelor stiluri de condus. Modelul Mazda6e este echipat cu o baterie de 68,8 kWh, ce asigură o autonomie de până la 479 km. Încărcarea rapidă (DC) la 200 kW permite alimentarea bateriei de la 10% la 80% în doar 22 de minute3, iar 235 km de autonomie pot fi obținuți în 15 minute. Puterea motorului electric este de 190 kW (258 CP).
Pentru șoferii care parcurg distanțe mai lungi fără întreruperi, Mazda6e EV Long Range5 vine cu o baterie de 80 kWh, ce oferă o autonomie de până la 552 km. Motorul electric furnizează 180 kW (245 CP), iar ambele versiuni oferă un cuplu generos de 320 Nm. Mazda6e accelerează de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 8 secunde și atinge o viteză maximă de 175 km/h, oferind o accelerație fluidă și manevrabilitate precisă datorită tracțiunii spate.
Noua Mazda6e reflectă evoluția filosofiei de design „Kodo – Sufletul Mișcării’ și exprimă perfect echilibrul dintre eleganță și forță, prin linii fluide și proporții îndrăznețe. Silueta cu forme fluide, linia joasă a acoperișului și profilul de tip coupé conferă un aspect sportiv,…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.auto-bild.ro