Sponzorizat de newsflash.ro
Compania chineză este așteptată să prezinte oficial noua serie Mate 70 undeva spre finalul acestei luni. Așa că nu trebuie să surprindă faptul că telefoanele acestei familii au început să apară în fotografii de tip real-life. De această dată pare să fie vorba despre un Huawei Mate 70 Pro sau chiar Pro+. Spun asta pentru că, așa cum se poate vedea, avem de-a face cu acel design devenit marcă înregistrată a acestei serii, cu trei orificii pentru sistemul foto frontal, aliniate frumos unul lângă celălalt.
Probabil că vom avea aceeași alcătuire, cu o cameră foto propriuzisă și doi senzori 3D ToF, folosiți și pentru calcularea unor distanțe, dar mai ales la funcția de Face Unlock.
La o primă vedere pare că avem de-a face cu această dată cu niște margini laterale ceva mai plate. Semn că și Huawei se îndreaptă spre acel tipar pe care se pare că încet-încet îl vor adopta toți producătorii importanți de smartphone.
Se vede la acest model de Huawei Mate 70 Pro sau Pro+ un buton power de dimensiuni generoase. Dar care nu integrează cititorul de amprentă, semn că acesta este poziționat sub display.
La nivel de zvonuri destul de ancorate în realitate, telefoanele ar trebui să își facă apariția echipate cu chipset-ul proprietar Kirin 9100. Sunt destul de curios cum va arăta arhitectura acestuia și cum va performa el, având în vedere că este construit pe procesele SMIC N+3 de 6 nm.
Alte detalii despre telefoane nu avem pentru moment. Șansele ca ele să ajungă pe canale oficiale în Europa sunt relativ reduse.
via GSM Arena
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.mobzine.ro