Sponzorizat de newsflash.ro
Jeremy Clarkson, fostul prezentator Top Gear și The Grand Tour, a dezvăluit că a trebuit să fie operat de urgență la inimă. Prezentatorul s-a simțit rău după ce s-a întors dintr-o vacanță.
Jeremy Clarkson a fost la un pas de moarte săptămâna trecută. Fostul prezentator al emisiunilor Top Gear și The Grand Tour a dezvăluit pentru publicația The Sunday Times că a trebuit să fie operat de urgență la inimă după ce starea lui de sănătate s-a deteriorat subit.
Clarkson, în vârstă de 64 de ani, a început să se simtă rău în timpul unei vacanțe petrecute în Oceanul Indian. El a precizat că s-a chinuit să înoate și nu a mai putut să urce pe scări fără să fie ajutat. După ce s-a întors din vacanță, starea lui de sănătate s-a agravat.
„M-am trezit miercuri dimineața fără să mă simt prea bine”, a scris Clarkson pentru publicația The Sunday Times. „Eram moale și aveam o senzație de strângere în piept.” La început, prezentatorul a ignorat aceste semne, însă mai târziu a avut senzații de „înțepături cu ace” la mâna stângă.
El a fost apoi transportat la un spital din Oxford unde a fost operat de urgență la inimă. Din fericire, nu a fost vorba despre un infarct, însă medicii au descoperit o arteră blocată și o a doua arteră pe cale să se blocheze. Lui Clarkson i-a fost montat un stent în inimă.
Incidentul s-a petrecut în cursul săptămânii trecute. Din fericire, operația a fost una reușită, iar Clarkson a fost externat din spital în ziua următoare și se simte mai bine.
via BBC
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.automarket.ro