Sponzorizat de newsflash.ro
Deunăzi, mă uitam mândru la ecranul televizorului, unde erau afișate statisticile contului personal de PSN și admiram proaspăt deblocatul trofeu platinum pentru Astro Bot. În același timp, îmi făceam și unele griji: cum aș putea să descriu în cuvinte, cât mai amănunțit, motivele pentru care acest joc merita notă afișată la final.
Apoi mi-am adus aminte că, în vara acestui an, am avut ocazia să încerc un demo pentru Astro Bot și, pe baza acestuia, am împărtășit cu voi câteva dintre primele impresii despre joc. Recomand recitirea cu atenție a acelui articol, pentru că oferă o descriere de ansamblu a întregii experiențe din Astro Bot, după cum o promiteau, la acea vreme, producătorii săi. Din fericire, tot ce am menționat atunci este cât se poate de valabil și în cazul versiunii finale a jocului, Team Asobi achitându-se de promisiuni cu brio.
De la promisiuni, fie ele și îndeplinite, și până la calificativul „perfect” există însă un drum lung. În cele ce urmează voi încerca să vă prezint câteva dintre argumentele care justifică nota primită de Astro Bot, jocul celor de la Asobi Studio fiind, de departe, unul dintre cele mai bune pe care am avut ocazia să pun mână în acest an.
Nostalgie adusă la zi
Încă din secvența introductivă a jocului realizezi că producătorii lui Astro Bot au pus un accent destul de evident pe nostalgie atunci când au pornit la acest drum. Moștenirea lăsată de un brand precum PlayStation este emanată prin toți porii de acest joc, pornind de la nava spațială a lui Astro, reprezentată sub forma unei console PlayStation 5, aluziile către numeroase serii de jocuri asociate, de-a lungul timpului, cu familia de console a celor de la Sony, dar și sutele de roboței simpatici pe care îi salvezi, unii costumați precum eroi cunoscuți din jocurile (pentru) PlayStation.
Omagiul adus de Astro Bot pentru istoria consolelor și jocurilor PlayStation nu se oprește însă…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.go4games.ro