Sponzorizat de newsflash.ro
Mai sunt câteva luni bune până când Samsung Galaxy S25 Ultra ar trebui să își facă apariția. Dar deja avem parte de un prim set de fotografii cu acest dispozitiv premium. Sunt în mod evident poze generate pe calculator, așa numitele CAD renders. Ele se bazează pe informații destul de apropiate de compania coreeană și încearcă să surprindă anumite modificări față de generația actuală.
Am în mână cu Galaxu S24 Ultra chiar în acest moment. Și la o primă vedere avem muchiile laterale mai plate și colțurile telefonului/ecranului ceva mai rotunjite. Două schimbări care îmi plac.
În rest, la nivel vizual, Samsung Galaxy S25 Ultra nu pare să aducă modificări majore. Sau nu se știe despre ele până în acest moment. Poate avem parte totuși de surprize neașteptate.
În zona de zvonuri, se pare că viitorul flagship va păstra destul de multe specificații de la predecesorul său. În sistemul foto de pe spate se vor păstra neschimbate senzorul principal și cele două camere telephoto. Se va schimba doar cel ultrawide, care va face un salt la un ISOCELL JN3 de 50 MP.
Evident, chipset-ul va fi Snapdragon 8 Gen 4 de la Qualcomm. Se pare că și bateria de 5000 mAh (45W) va rămâne neschimbată. Telefonul promite să fie mai ușor decât predecesorul său (și decât noul iPhone 16 Pro Max), cu o greutate de 219 grame.
via GSM Arena
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.mobzine.ro