Black Myth Wukong Review: Maimu vede, maimu face!

Din capul locului vă spun că, în urmă cu câțiva ani, chiar puteam fi considerat unt fan al genului “Souls game”, atunci când încă simțeam nevoia de provocări tot mai grele: în aceste titluri, cu cât te joci mai mult, cu atât deprinzi mai ușor mecanicile și mișcările inamicilor, dexteritatea devine tot mai bună, iar satisfacția unei victorii este cireașa de pe tort.

Odată cu trecerea vremii, mai exact atunci când începi să simți că prioritățile sunt altele în viață, nu mai ai vreun  mare chef de provocări atât de mari, mai ales în jocurile cu ar trebui să te distrezi și să te relaxezi. Și, mergând în această direcție, ușor-ușor începi să eviți jocurile de tip “Souls”, ba chiar, uneori, să le ignori complet. Capac cred că mi-a pus Elden Ring, unde am petrecut exagerat de mult timp doar farmând, cam ca Petrișor din basmele oltenești, adunate din zona Doljului: „Mă dusei în deal lungit, să văd oile ce zic! Azi dusei oile, seara le adusei înapoi, mâine o luai de la capăt.” Cam așa am terminat eu Elden Ring.

Și totuși, de ce Black Myth: Wukong?

OK, atunci de ce te joci Wukong? Pentru că povestea pe care este bazat jocul este absolut superbă, fiind redată de unul dintre cele patru romane ale literaturii clasice chineze: Călătorie spre Vest (Journey to the West). În China, acest roman încă se predă la școală și cei mai mulți sunt atrași de zeul maimuță Sun Wukong, deși în carte avem de-a face și cu monstrul porc și demonul acvatic, pe care-i veți întâlni și în jocul Black Myth. Povestea a fost scrisă acum 1300-1400 de ani, în timpul dinastiei Ming, și scoate în evidență călătoria reală a călugărului Xuanzang spre India, într-un pelerinaj sfânt, pentru a aduce scrierile budismului în China. Romanul introduce elemente fantastice, zeități, precum și creaturi din mitologiile chineze și budiste.

Pentru a nu rămâne mai prejos, jocul are parte de o…