Sponzorizat de newsflash.ro
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că vara anului 2024 a fost cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), arătând că aceste schimbări climatice ne afectează pe fiecare dintre noi. El a menţionat că, pe lângă recorduri de temperatură, se înregistrează fenomene meteo extreme de o intensitate din ce în ce mai mare.
Citește și: Lumea ar putea depăşi pragul de încălzire globală de 1,5 grade Celsius în 7 ani, potrivit unui studiu
”Doamna director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie mi-a spus că doar ce a terminat socotelile legate de vara care tocmai s-a încheiat şi putem declara vara anului 2024 ca fiind cea mai călduroasă vară din istoria măsurătorilor ANM-ului, la fel cum fiecare lună a verii a bătut toate recordurile ultimilor 100 de ani, că măsurăm de 120 de ani la ANM. În ceea ce priveşte precipitaţiile, pentru că am întrebat-o şi acest lucru, în luna august pentru zona Dobrogea doar în 2004 am avut precipitaţii şi mai multe decât am avut anul acesta, respectiv 92 de litri pe metru pătrat. Anul acesta, acum în luna august avem 85”, a declarat Mircea Fechet, duminică seară, la Digi 24.
El a explicat că aceste schimbări climatice afectează pe toată lumea, relatează News.ro.
”Ceea ce vreau să subliniez este faptul că schimbările climatice ne afectează pe fiecare dintre noi. Nu doar pentru că e mai cald decât era de obicei, avem recorduri de temperatură, însă fenomene de schimbări climatice nu înseamnă doar încălzire globală. Înseamnă şi fenomene meteo extreme de o intensitate din ce în ce mai mare şi cu o frecvenţă din ce în ce mai mare şi atunci când în media lunară tu ai 30 de litri pe metru pătrat şi plouă în 48 de ore 230 de litri sau 225 de litri, cât am avut la Mangalia, vă imaginaţi că asta pune atât autorităţile locale, cât şi oamenii, în general, într-o situaţie greu de gestionat”, a afirmat ministrul Mediului.
- Te-ar putea interesa si:
- Temperatură-record în Australia pe timpul iernii. S-au înregistrat 41,6°C, în tabăra militară Yampi…
- „Catastrofele devin tot mai frecvente și mai intense!” Încălzirea globală ar putea fi cauza…
- Iulie 2024, a doua cea mai caldă lună iulie înregistrată vreodată. “Nu am terminat cu recordurile…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.digi-world.tv