Sponzorizat de newsflash.ro
Compania chineză a prezentat oficial două noi tablete din generația de anul acestea. Dintre ele, Huawei MatePad Pro 12.2 (2024) este fără îndoială cea atractivă. Chiar comunicatele de PR ale companiei o poziționează ca fiind cea mai puternică tabletă din portofoliul său. Așa că merită câteva clipe din atenția noastră.
Este echipată cu un display dual-layer OLED cu diagonală de 12.2 inchi. Rezoluția este 1840 x 2800 pixeli (aspect ratio 3:2), iar rata de refresh este de 144 Hz. Luminozitatea de top este de 2000 niți. Camera foto frontală are un senzor de 16 MP.
Pe spatele lui Huawei MatePad Pro 12.2 (2024) vom găsi un sistem dual-camera. Un senzor principal cu rezoluție de 13 MP va fi ajutat de un ultrawide de 8 MP.
La nivel de nucleu hardware nu a fost dezvăluit modelul de chipset. Dar speculațiile spun că este un Kirin 9010. Același model ca pe flagship-ul Huawei Pura 70 Ultra. Memoria RAM va urca până la 16 GB, iar capacitatea internă de stocare până la 1 TB. Sistemul de operare va fi un Harmony OS 4.2. Autonomia va fi asigurată de un acumulator de 10.100 mAh, care va putea fi încărcat cu 100W.
Tableta va oferi suport pentru stylus-ul proprietar și vine cu accesorii dedicate. O husă de tip cover cu tastatură integrată cred că este cel mai util astfel de accesoriu.
Huawei MatePad Pro 12.2 (2024) vine în variante de culoare Gold, White și Black. Prețurile de vânzare, deocamdată valabile pentru piața din China, încep de la aproximativ 600 dolari. Cei care vor să cheltuie chiar mai puțin, vor avea la dispoziție o versiune Air, ceva mai accesibilă.
via GSM Arena
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.mobzine.ro