Sponzorizat de newsflash.ro
Citisem mai de demult despre diverse lucrări care detaliază modul în care pot fi folosite radiațiile electromagnetice emise de diverse gadget-uri pentru a ghici ceea ce fac ele și de asta mi-a atras atenția acest document în care e descris procesul prin care se pot citi și interpreta radiațiile electromagnetice emise de un cablu HDMI pentru a vedea ce e proiectat pe ecran.
Sună puțin SF? Nu mai e de mult o poveste științifico-fantastică, e o realitate posibilă și datorită AI-ului.
Lucrurile stau cam așa: o echipă din Uruguay a pus la punct un procedeu de înregistrare și decodare a radiațiilor electromagnetice emise de cablurile HDMI pentru a ˝vedea˝ ce e transmis pe ecran prin cablul HDMI. Treaba asta poate fi folosită pentru a ˝citi˝ documente și mai rău, parole.
Și e realizabilă datorită folosirii unui LLM specializat care știe să interpreteze radiațiile electromagnetice emise de cablul HDMI, ce în prealabil sunt capturate de un dispozitiv specializat. Chiar dacă informația transmisă prin cablu e criptată, și în teorie nu putem ști ce e acolo, amprenta electromagnetică este însă unică și poate fi folosită pentru decodare …
Din câte am văzut, actualul prototip are o rată de succes de ˝numai˝ 70% împreună cu un soluție OCR (de recunoaștere a textului). însă funcționează de la distanță și dacă e antrenată mai bine, poate crește rata de succes.
Și mă gândesc că dacă avem deja un prototip în care cercetătorii ne prezintă cum stă treaba, sunt aproape sigur că în zona spionajului guvernamental/industrial treaba asta e folosită de ceva vreme. Efectul va fi că mai mult ca sigur o să începem să vedem sisteme de protecție avansate care să țină cont și de treaba asta – probabil cuști Faraday din ce în ce mai sofisticate.
Asta ca să mai vedem încă o aplicabilitate ˝utilă˝ a AI-ului.
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.mobzine.ro