Sponzorizat de newsflash.ro
Cei de la ZTE au confirmat cu jumătate de gură intenția de a lansa un Nubia Z60 Ultra cu un chipset ușor overclock-uit, numit Snapdragon 8 Gen 3 Leading Version. Partea bună cu acest nou flagship este că ar putea fi lansat și el la nivel global, la fel ca modelul standard. Rămâne de văzut cât de global. Pentru că dacă se oprește în zona altor piețe asiatice din jurul Chinei, nu ne încălzește cu nimic pe noi, europenii.
Deocamdată a fost confirmat noul chipset printr-un poster oficial. Care lasă senzația unui eveniment special de prezentare.
Acest Leading Version de Snapdragon 8 Gen 3 are nucleul principal Cortex-X4 cu o frecvență de tact de 3.4 GHz. Și la nivel de procesor grafic a fost ridicată frecvența, la 1 GHz.
Chiar și în varianta sa standard (lansată pe piață în decembrie anul trecut), cu un Snapdragon 8 Gen 3 obișnuit, telefonul tot era atractiv din punctul de vedere al performanțelor. Nubia Z60 Ultra în variantă standard poate fi găsit în prezent în Europa. Pe amazon.de are un preț de vânzare de 830 euro pentru varianta cu 8 GB de memorie RAM și capacitate internă de stocare de 256 GB.
via GSM Arena
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.mobzine.ro