Sponzorizat de newsflash.ro
Începând cu luna iulie a acestui an, toate mașinile noi vor fi prevăzute cu sistem de avertizare pentru depășirea limitei de viteză.
Mașinile noi au devenit din ce în ce mai sigure, dar asta a însemnat și implementarea multor sisteme de siguranță active sau pasive. Unele dintre ele au devenit obligatorii, în timp ce altele abia acum încep să devină o normă pentru întreaga industrie.
Cea mai recentă astfel de situație vizează sistemul de avertizarea care alertează șoferul în cazul în care acesta depășește limita de viteză. Sistemul va de deveni obligatorie pe fiecare mașină nouă vândută în Uniunea Europeană începând cu data de 7 iulie 2024.
Multe mașini aflate la vânzare în prezent dispune de acest Intelligent Speed Assist (ISA pe scurt), deoarece a fost făcut obligatoriu pentru toate modelele nou introduse începând cu iulie 2022. Dar modelele care au fost lansate înainte de acea dată au putut fi vândute fără această tehnologie până acum.
Avertizarea pentru depășirea limitei de viteză devine obligatorie pe toate mașinile noi vândute în Europa
Potrivit Carscoops, ISA nu îi împiedică pe deplin pe șoferi să depășească limita afișată, ci încercă, în schimb, să le reamintească obligațiile legale și morale de a se respecta prin emiterea de mementouri.
UE a lăsat natura exactă a acestor memento-uri la latitudinea producătorilor de automobile, dar opțiunile disponibile includ alerte audio-vizuale și chiar rezistență suplimentară la pedala de accelerație. Șoferii pot alege să ignore alertele sau să le dezactiveze complet.
Cu toate acestea, ele se vor activa întotdeauna implicit la următoarea pornire a mașinii.
ISA folosește o combinație de date GPS și camere de citire a semnelor de trafic pentru a afla cu ce viteză ar trebui să o călătoriți, dar nu este întotdeauna corect. Uneori poate vedea un semn de pe un drum lateral și poate presupune în mod incorect că limita inferioară se aplică drumului pe care îl parcurgeți. Acest comportament este cu atât mai accentuat de infrastructura slab gestionată sau unde semnele lipsesc cu desăvârșire.
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.promotor.ro