Sponzorizat de newsflash.ro
Compania chineză a reușit să impună destul de clar seria sa de telefoane Reno pe segmentul de terminale mid-range în piața de smartphone. Inclusiv în Europa și implicit în România. Așa că am primit cu destul de multă curiozitate la teste modelul Oppo Reno10 5G, varianta standard a acestei familii de dispozitive. Un telefon elegant, cu specificații tehnice peste medie, care se găsește și în ofertele operatorilor.
Un telefon pe care, întâmplarea face să îl testăm în aceeași perioadă cu Motorola Edge 40 Neo. Cele două seamănă destul de bine și din punct de vedere fizic, dar au și câteva trăsături în comun la nivel de configurație. Așa că s-ar putea să fiu tentat să le mai compar pe parcursul acestui material.
Și la Reno10 se remarcă atenția la detalii și construcția destul de elegantă care au menirea de a lua ochii potențialului client încă de la prima vedere. Dar dincolo de ele avem un terminal suficient de interesant? Este un candidat serios pentru cei care doresc achiziția unui dispozitiv într-un anumit buget? O să încercăm în cele ce urmează să răspundem la aceste întrebări, analizând toate aspectele importante ale unui telefon.
Dar până atunci trebuie să vedem ce ne propune dispozitivul nostru din punct de vedere tehnic.
Specificații tehnice Oppo Reno10 5G
Așadar, lista cu specificații tehnice complete pentru modelul Oppo Reno10 5G:
- Ecran: AMOLED
- Diagonală: 6.7 inchi
- Rezoluție: 2412 x 1080 pixeli
- Aspect ratio: 20:9
- Densitate: 394 dpi
- Screen-to-body ratio: 89.6%
- Rată de refresh: 120 Hz
- Protecție: Asahi Glass AGC DT-Star2
- Altele: HRD10+, luminozitate de top 950 niți
- Chipset: Mediatek MT6877V Dimensity 7050 (6 nm)
- Procesor: octa-core (2 x 2.6 GHz Cortex A78 + 6 x 2.0 GHz Cortex A55)
- GPU: Mali-G68 MC4
- Memorie RAM: 8 GB
- Memorie internă: 128 GB sau 256 GB
- Slot microSD: da
- Sistem de operare: Android 13 cu ColorOS 13.1
- Cameră foto principală: sistem trei camere 64 MP (f/1.7, 25mm, wide, 1/2″, 0.7µm, PDAF) + 32 MP (f/2.0, 47mm, telephoto, 1/2.74″, 0.8µm, PDAF, 2x optical zoom) + 8 MP (f/2.2, 112˚, ultrawide, 1/4.0″, 1.12µm)
- Cameră foto frontală: 32 MP (f/2.4, 22mm, wide, 1/2.74″, 0.8µm)
- Acumulator: Li-Po
- Capacitate: 5000 mAh
- Viteză de încărcare: 67W
- Încărcare wireless: nu
- Reverse charging: da
- Cititor de amprentă digitală: da, integrat sub ecran
- Altele: USB Type-C 2.0, OTG, NFC, infrared
- Construcție: față sticlă, ramă laterală plastic, spate sticlă
- Culori: Silvery Grey, Ice Blue
- Dimensiuni: 62.4 x 74.2 x 8 mm
- Greutate: 185 g
Așa cum am spus, se vede un mid-range din partea de sus a categoriei, un dispozitiv destul de atractiv din punctul de vedere al configurației.
Noi am testat versiunea de culoare Ice Blue. Care în realitate este o trecere între mai multe culori, mai vizibilă atunci când lumina exterioară cade direct pe…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.mobzine.ro